Alexander Zverev în finala de la Roland Garros 2026. Foto: Marcin Cholewinski/ZUMA Press Wire / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alexander Zverev, numărul 3 mondial în circuitul profesionist de tenis (ATP), este noul campion al turneului de Mare Șlem pe zgură de la Roland Garros.

Jucătorul german s-a impus duminică, în finala Openului Francez, în fața italianului Flavio Cobolli, pe care l-a învins cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, 6-7(5), 6-1.

Alexander Zverev, în vârstă de 29 de ani, câștigă astfel primul său titlu de Mare Șlem, după ce a ajuns în ultimul act al unui astfel de turneu de patru ori. Germanul mai are o finală jucată la Roland Garros în 2024. De asemenea, el a fost finalist la US Open în 2020 și la Australian Open în 2025.

Pe lângă finalele de Grand Slam, printre cele mai importante performanțe ale tenismenului german se numără medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021) și câștigarea Turneului Campionilor de două ori, în 2018 și 2021.