Fostul ministru al Sănătăţii Alexandru Rogobete (PSD) a transmis condoleanţe familiei tânărului medic rezident care a decedat la Spitalul Floreasca, subliniind că munca în medicina de urgenţă este una dintre cele mai solicitante forme de exercitare a profesiei medicale, iar consumul fizic şi emoţional la care sunt supuşi zilnic cei care luptă pentru viaţa pacienţilor este real şi nu trebuie ignorat, relatează Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
„Astăzi, un tânăr medic de doar 30 de ani a pierdut lupta pentru viaţă. Transmit sincere condoleanţe familiei, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au iubit. Nu voi face speculaţii şi nu îmi voi da cu părerea despre cauzele acestui deces. Indiferent de rezultatul anchetei şi al expertizei medico-legale, nimeni nu are dreptul să pună etichete sau să vină cu verdicte înainte ca toate faptele să fie cunoscute. Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om. Despre un tânăr care a ales una dintre cele mai grele profesii, care şi-a dedicat viaţa salvării altora şi care, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Munca în medicina de urgenţă este una dintre cele mai solicitante forme de exercitare a profesiei medicale. Consumul fizic şi emoţional la care sunt supuşi zilnic cei care luptă pentru viaţa pacienţilor este real şi nu trebuie ignorat”, a scris Alexandru Rogobete, duminică, într-o postare pe Facebook.









