Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat joi că mai mulți angajați au fost răniți după ce trenul de aterizare din față al unui avion Boeing 787-9 Dreamliner s-a prăbușit în timp ce aeronava era staționată la o poartă de îmbarcare pe aeroportul din Frankfurt, Germania, scrie site-ul Deutsche Welle, care a publicat și imagini din momentul incidentului.

Zborul a fost ulterior anulat, iar angajații au primit îngrijiri medicale. A fost demarată o anchetă oficială pentru a stabili cauza accidentului.

„Pasagerii nu urcaseră încă la bord”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat transmis prin e-mail, adăugând că membrii echipajului și personalul de la sol se aflau la bordul aeronavei în momentul incidentului, scrie Reuters.

Avionul urma să decoleze spre Los Angeles, a declarat Lufthansa.

„În prezent, investigăm circumstanțele exacte împreună cu autoritățile competente”, a adăugat compania.