Xinhuanet, companie media deținută de agenția oficială de presă Xinhua a statului chinez, intenționează să investească peste 1,1 miliarde de yuani (162,38 milioane de dolari) într-un agent AI „autorizat”, menit să contribuie la promovarea gândirii președintelui Xi Jinping, arată documentele depuse la Bursa din Shanghai și citate de agenția Reuters.

Proiectul, denumit „Xinhua Yudian”, care înseamnă „Lexiconul Xinhua”, este „un agent inteligent destinat învățării, cercetării și diseminării Gândirii lui Xi Jinping despre socialismul cu caracteristici chineze pentru o nouă eră”, a precizat compania.

Bazată pe valorile dominante și dedicată „răspândirii mesajelor pozitive”, această inteligență artificială de tip agentic va oferi utilizatorilor și conținut de actualitate și știri politice, pentru a-i ajuta să gestioneze „supraîncărcarea informațională” și „dificultatea de a distinge adevărul de fals”.

Merită notat faptul că Xinhuanet descrie modelul său AI drept unul „agentic”. În ultima perioadă s-a discutat foarte mult despre așa-zișii „agenți AI”. Acestea sunt instrumente de inteligență artificială mai avansate decât un chatbot, care sunt proiectate să realizeze cap-coadă diferite sarcini, cât mai autonom și cu input uman minim.