La o lună de la votarea moţiunii de cenzură şi demitarea cabinetului prezidat de Ilie Bolojan, preşedintele a desemnat, în cele din urmă, un candidat la poziţia de prim-ministru. Alegerea lui Eugen Tomac indică, dincolo de personalitatea în cauză, natura intervalului pe care îl traversăm şi amploarea crizei regimului politic românesc, scrie politologul Ioan Stanomir, într-un articol de opinie publicat de HotNews.
Independent, preşedintele Dan a optat să sprijine o formulă care se vrea a fi ea însăşi independentă, alcătută, aparent, din miniştri care nu au afiliere partizană. Evocând imposibilitatea realizării înţelegerii care să dea naştere unei majorităţi, şeful de stat îşi justifică alegerea sa de acum. Coaliţia care a dus la căderea Guvernului, PSD-AUR, nu devine o coaliţie de guvernare. Dar ea nu încetează să fie majoritatea reală care domină camerele.
Modelul lui Emmanuel Macron
Şi aceasta este realitatea pe care preşedintele nu o poate ignora, în clipa în care propune un potenţial cabinet care se naşte prin voinţa sa suverană: mai devreme sau mai târziu, confruntarea dintre şeful de stat şi majoritatea parlamentară ad-hoc se va produce. Ca şi în cazul Franţei, guvernele lipsite de sprijin efectiv nu pot aspira decât la supravieţuire.
