În dimineața zilei de 5 iunie 1967 aviația militară israeliană a lansat un atac devastator – Operațiunea Focus – care în mai puțin de trei ore a distrus aproape întreaga forță aeriană a Egiptului. Avea să fie debutul a ceea a rămas în istorie drept Războiul de Șase Zile, în care statul Israel a obținut o victorie decisivă împotriva a trei dintre vecinii săi arabi – Egiptul, Iordania și Siria – un eveniment ale cărui implicații sunt resimțite și azi pe deplin.

- articolul continuă mai jos -

Despre Războiul de Șase Zile s-a vorbit și s-a scris mult, mai puțin cunoscute sunt evenimente ce au premers și cele care au urmat acestui eveniment epocal.

Mai întâi trebuie amintit faptul că statul modern Israel a fost înființat oficial prin Rezoluția 181/II a Adunării Generale ONU din 29 noiembrie 1947, care a adoptat planul de partiție a Palestinei sub mandat britanic, care prevedea pe lângă crearea statului Israel, crearea unui stat arab (nu palestinian) și plasa Ierusalimul sub control internațional. Israelul a acceptat partiția, dar statele arabe învecinate au respins-o și au atacat nou stat evreu în chiar ziua declarării independenței, 14/15 mai 1948, cu intenția declarată de a-l distruge. Împotriva tuturor așteptărilor, Israelul a învins cele cinci state arabe – Egipt, Iordania, Siria, Liban, Irak – iar în urma armistițiilor de la începutul lui 1949 au fost recunoscute pe plan internațional frontierele actuale ale statului Israel. Statele arabe au continuat să refuze dreptul la existență a statului Israel, Iordania a anexat Cisiordania și Ierusalimul de est, iar Egiptul a ocupat militar Gaza. În cei 18 ani care au urmat nu a existat nicio intenție din partea statelor arabe de a înființa în Cisiordania și Gaza statul arab prevăzut de rezoluția ONU din 29 noiembrie 1947, deși nimeni nu le-a împiedicat să facă asta.