Premierul desemnat Eugen Tomac (44 de ani) s-a născut într-o comună din sudul Basarabiei, atunci parte din URSS și a venit în România când avea 17 ani, printr-un program de burse. Cariera lui publică este strâns legată de politicile pentru Diaspora. În politică a fost propulsat de Traian Băsescu. În prezent este liderul PMP, europarlamentar și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan. Curtea de Conturi l-a acuzat în 2012 pe Eugen Tomac că a cheltuit ilegal peste 2,3 milioane de lei de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, însă a intervenit prescripția, astfel că nu s-a ajuns la vreun proces. Iar recent familia liderului PMP a beneficiat de fonduri din PNRR, în timp ce soția și cumnata sa au ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții publice. De altfel, soția sa, Diana Postică, este în prezent viceconsul la Ambasada României de la Bruxelles, numire care a fost făcută pentru „reîntregirea familiei”, după cum a declarat pentru G4Media chiar Eugen Tomac.

- articolul continuă mai jos -

De-a lungul a peste un deceniu, Traian Băsescu a avut un rol decisiv în promovarea lui Tomac în poziții-cheie din administrație și ulterior în politică. Eugen Tomac a intrat în cercul politic al fostului președinte în 2004, când a fost numit consilier personal al președintelui pentru relația cu românii de pretutindeni.