Traficul de pasageri pe aeroporturile europene a scăzut în aprilie, pentru prima dată din aprilie 2021, când se înregistra prima revenire în urma pandemiei, ceea ce reflectă perturbările provocate de războiul din Iran, se arată într-un raport publicat joi de ACI Europe, Asociaţia care reprezintă principalele aeroporturi din Europa, transmite Reuters preluată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Datele arată că transportul de călători pe reţeaua de aeroporturi europene a scăzut în ritm anual cu 0,7% în aprilie. Este primul declin anual al traficului de pasageri de când sectorul european al aviaţiei a raportat prima revenire de pe urma pandemiei, în aprilie 2021, a anunţat ACI Europe, care are sediul la Bruxelles.

„Deşi vedem deja o normalizare a creşterii numărului de călători pe cale aeriană, după redresarea puternică post-pandemie, instabilitatea geopolitică, în special războiul din Iran, afectează creşterea şi expune diferenţele semnificative înregistrate pe pieţele europene”, a afirmat directorul general al ACI Europe, Olivier Jankovec.

Majorarea cotaţiilor la ţiţei, în urma războiului din Iran, afectează transportul global şi sectorul aviaţiei.