Festivalul MAMAZ urmează să aducă la București două zile dedicate mamelor, iar toate fondurile din bilete vor susține direct proiectele fundației.
București, 27.05.2026 – În luna iunie, Festivalul MAMAZ urmează să transforme Bucureștiul într-un spațiu dedicat sprijinului real pentru mame, reunind specialiști, lideri de opinie, parteneri și comunități într-un eveniment construit în jurul unei misiuni clare: grija pentru mame trebuie să devină o prioritate socială.
Programat în perioada 12-13 iunie 2026, la Cercul Militar București, Festivalul MAMAZ propune un format complex de conferințe, paneluri și workshopuri aplicate, abordând teme esențiale pentru femeile care traversează experiența maternității moderne: sănătate emoțională, relația de cuplu după apariția copilului, reconversie profesională, educație financiară, parenting și echilibru personal.
Evenimentul va reuni speakeri și experți precum Urania Cremene, Keren Rosner, Simina Angelescu, Jean Gavril, Cristian China-Birta, Moașa Vania și mulți alții, alături de specialiști din sănătate, tehnologie, dezvoltare personală și business.
„Festivalul MAMAZ este o formă concretă prin care putem susține mamele din România. Fiecare bilet cumpărat înseamnă sprijin direct pentru proiectele fundației: pentru grupurile de suport emoțional, pentru mamele care trec prin perioade dificile și pentru construirea unei comunități reale, în care femeile să nu se mai simtă singure. Ne dorim ca oamenii să participe nu doar pentru experiența festivalului, ci și pentru impactul pe care îl pot genera împreună cu noi”, declară Venera Predoiu, Președinta Fundației MAMAZ.











