Dr. Andreea Brașoveanu, medic stomatolog pediatru la DENT ESTET 4 KIDS, explică strategia prin care cabinetul dentar poate fi transformat dintr-un spațiu al fricii, într-un loc al încrederii

Teama copiilor de medicul stomatolog este, de cele mai multe ori, „sădită” de părinți, prin prisma propriilor experiențe sau prin abordări greșite, chiar dacă neintenționate. Atunci când copiii ajung la stomatolog doar în momentul în care au carii sau trebuie să li se facă extracții, va fi mai dificil pentru medic să construiască o experiență pozitivă. Însă, dacă părinții au grijă să-i aducă pe copii de la vârste fragede, nu neapărat pentru tratament, ci pentru a se familiariza cu vizitele la cabinet, sunt toate șansele ca frica să fie exclusă, dinții să fie mai bine îngrijiți și tratamentele mai ușor de suportat. Dr. Andreea Brașoveanu, medic stomatolog pediatru la DENT ESTET 4 KIDS, explică, pas cu pas, strategia prin care cabinetul dentar poate fi transformat dintr-un spațiu al fricii, într-un loc al încrederii, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

„Dacă prima experiență este pozitivă, cabinetul rămâne un loc sigur”

„Mulți părinți sunt uimiți când le spun: prima vizită la stomatolog ar trebui să fie înainte ca micuțul să aibă toți dinții de lapte. Ideal ar fi în jurul vârstei de 1 an sau la maximum 6 luni după apariția primului dinte”, recomandă dr. Andreea Brașoveanu.