Fotografie cu caracter ilustrativ.

Sursă: Endostock | Dreamstime.com

Pentru aproape jumătate dintre firmele mici și mijlocii (IMM) din România este greu să-și găsească angajați cu aptitudinile potrivite, iar majoritatea se confruntă cu dificultăți în a-și aduce și lucrători străini din afara Uniunii Europene, potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat recent de Comisia Europeană.

Întrebați dacă în ultimele 24 de luni „a fost sau nu dificil pentru firma lor să găsească lucrători cu aptitudinile potrivite”, 23% dintre respondenții din România au declarat că a fost „foarte dificil”, iar 26% au spus că a fost „mai degrabă dificil”. Doar 2% dintre reprezentanții firmelor din România chestionați au spus că a fost „foarte ușor” să-și găsească angajați cu aptitudinile potrivite, iar 10% au răspuns că a fost „mai degrabă ușor”. 38% au dat răspunsuri nerelevante, iar 1% au spus că nu știu.

Spre comparație, în UE, în ansamblu, 24% dintre respondenții din IMM-uri au declarat că a fost „foarte dificil”, iar 22% au spus că a fost „mai degrabă dificil” să găsească lucrători cu calificările potrivite.