La o zi după ce Iranul a anunțat că întrerupe negocierile pentru un acord de pace cu Statele Unite, Donald Trump a revenit cu un nou mesaj pe Truth Social în care spune că discuțiile nu au încetat niciun moment în ultimele zile.
„Informațiile fake news că Republica Islamică Iran și Statele Unite au încetat dialogul acum câteva zile sunt false și eronate. Conversațiile dintre noi au decurs în mod continuu, inclusiv acum patru zile, acum trei zile, acum două zile și astăzi. Unde vor duce, nu se știe, dar așa cum am transmis Iranului ‘A venit vremea, într-un fel sau altul, să ajungeți la un acord. Faceți asta de 47 de ani ani și nu mai poate continua’”, a scris președintele SUA pe Truth Social.
Nervozitate la Teheran privind situația din Liban
Echipa de negociere a Iranului a încetat să mai facă schimb de mesaje cu Statele Unite prin intermediul negociatorilor din cauza atacurilor israeliene în Liban, a comunicat, luni, agenția de presă de stat a Iranului, Tasnim, citată de Reuters.
Tasnim anunță că Iranul nu va relua negocierile până când nu sunt îndeplinite condițiile cerute privind încetarea focului în Liban și în Fâșia Gaza.













