TAEMIN, membru al legendarului grup SHINee și unul dintre cei mai influenți artiști K-pop ai ultimelor două decenii, va concerta în România în cadrul K-POP Days NIBIRU, primul festival dedicat comunității K-pop din România. Artistul va performa în perioada 1–2 august 2026 la NIBIRU Arena, Costinești, într-un moment considerat definitoriu pentru dezvoltarea scenei K-pop din România și Europa de Est.
- articolul continuă mai jos -
Anunțul a fost făcut pe 1 iunie, în cadrul unui eveniment special organizat pentru comunitatea K-pop din România, care a reunit peste 2.000 de participanți. Momentul a marcat una dintre cele mai ample întâlniri dedicate acestui fenomen cultural organizate până acum la nivel local și a demonstrat forța unei comunități care a crescut constant în ultimii ani. Reacția publicului la dezvăluirea primului artist internațional confirmat pentru festival a transformat evenimentul într-un reper pentru scena K-pop din România.
Taemin este unul dintre cei mai apreciați și influenți artiști K-pop la nivel global. Cunoscut atât pentru activitatea sa în cadrul SHINee, unul dintre grupurile care au contribuit la popularizarea genului la nivel internațional, cât și pentru cariera solo de succes, artistul s-a remarcat printr-o identitate artistică distinctă, spectacole complexe și un nivel de performanță care l-au transformat într-o referință pentru întreaga industrie.












