Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin – Compartimentul Rutier și Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor din domeniul piscicol. Aceștia au oprit pentru control, pe strada o stradă din Măcin, un autoturism care se deplasa pe direcția Măcin–Smârdan. În urma verificărilor efectuate și a controlului autovehiculului, în portbagaj au fost identificate șapte exemplare de pește sturion.
- articolul continuă mai jos -
„Persoanele au fost conduse la sediul Poliției Orașului Măcin, unde exemplarele de pește au fost măsurate și cântărite rezultând o cantitate totală de 43,10 de kilograme de pește. În perioada următoare vor fi prelevate probe pentru stabilirea cu exactitate a provenienței exemplarelor, respectiv dacă acestea provin din mediul natural sau din acvacultură”, a transmis într-un comunicat Poliția.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor provenite din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale.










