Acționarii Hidroelectrica au decis vineri, cu majoritatea voturilor celor prezenți să-l suspende pe Silviu Răzvan Avram din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere, la propunerea Ministerului Energiei, treansmite Mediafax. Suspendarea va fi în vigoare până la clarificarea situației juridice în care este implicat. Avram este inculpat într-un dosar de complicitatate la luarea de mită.
- articolul continuă mai jos -
Decizia acționarilor vine după ce, pe 8 mai, Ilie Bolojan în calitate de ministru interimar al Energiei a anunțat că va propune în AGA Hidroelectrica un act adițional la contractul de mandat al lui Silviu Răzvan Avram, președintele Consiliului de supraveghere al companiei, prin care va fi suspendat până la finalizarea dosarului în care calitate de inculpat.
Silviu Răzvan Avram este fiul naşului de cununie al liderului PSD Sorin Grindeanu, a fost finanţator PSD şi e judecat pentru complicitate la luare de mită în dosarul fostei șefe a CNCIR, Ioana Timofte, dosar instrumentat de DNA.
Potrivit unei declarații de avere din 2016, Sorin Grindeanu l-a împrumutat cu 20.000 de euro pe Silviu Răzvan Avram. În 2020, în schimb, Avram a împrumutat PSD cu 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din acel an.










