”De ce nu rupem relațiile diplomatice cu Moscova?”, mai ales după incidentul grav de vineri, când o dronă rusească a căzut și explodat pe un bloc din Galați, iar două persoane au fost rănite și au ajuns la spital. Rusia este încă o forță, situația din Moldova vulnerabilă din cauza celor două regiuni autonome, Găgăuzia și Transnistria, statutul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, dar și ”analfabetismul funcțional istoric al conducerilor de la București și servilismul față de Kremlin”, explică istoricul Florin Anghel de la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, profesor al Facultății de Istorie și Științe Politice, specializat în istoria Europei Centrale și de Est.
- articolul continuă mai jos -
La 29 mai 2026 peste un bloc de locuințe din centrul orașului Galați o dronă rusească a explodat, rănind două persoane, lăsând fără locuințe alte câteva zeci de familii și provocând reacții publice și civice dintre cele mai diverse.
Nu este deloc primul incident în județele de graniță ale României, drone cu sau fără explozibili fiind semnalate anterior în localități de pe malurile Dunării. De fiecare dată, reacția autorităților române a fost una palidă, de condamnare verbală fără echivoc a acțiunilor dar de indiferență față de starea socială, economică și psihologică a comunităților afectate de căderile de drone.












