Pompieri si forte de ordine intervin dupa ce un bloc de locuinte din Galati a fost lovit de o drona, 29 mai 2026. Inquam Photos
Două persoane se află la spital, cu arsuri, după ce o dronă rusească s-a prăbușit noaptea trecută peste un bloc din Galați. Ministerul Sănătății spune că răniții sunt în stare stabilă și nu se pune problema unui transfer către un alt spital.
Persoanele rănite sunt o femeie în vârstă de 53 de ani și un băiat de 14 ani, a transmis, vineri, Ministerul Sănătății.
Femeia este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, având arsuri de gradele I și II la picioare „cu retenție de corp străin (sticlă)”.
Băiatul în vârstă de 14 ani este internat la spitalul de urgență pentru copii „Sf. Ioan”, cu arsuri la nivelul antebrațelor, fără probleme de respirație.












