Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei israeliene să preia 70% din teritoriul Gaza, relatează Mediafax.
În timpul unui interviu acordat la o conferință în Cisiordania ocupată, Netanyahu a declarat că Israelul își „întărește” controlul asupra Hamas. „Acum ne aflăm în 60% din teritoriul Fâșiei Gaza. Eram la 50%. Am trecut la 60%”, a spus el. „Directiva mea este să trecem la – pas cu pas – în primul rând la 70%. Să începem cu asta” , relatează CNN.
- articolul continuă mai jos -
La sfârșitul lunii aprilie, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au emis hărți grupurilor internaționale de ajutor umanitar care arătau că armata controlează deja aproximativ 64% din Gaza.
Confiscarea unei părți mai mari din Gaza ar forța aproximativ 2 milioane de palestinieni să se stabilească într-o fracțiune din ce în ce mai mică din teritoriul distrus al enclavei de coastă.










