Constantin Toma, primarul din Buzau, Foto: Agerpres

Primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma, a afirmat, la Digi24, că singura ieșire pe care o are PSD din actuala situație este demisia lui Sorin Grindeanu de la conducerea partidului, care să facă posibilă refacerea coaliției pro-europene.

„PSD-ul este într-un mare pericol, practic nu are nicio ieșire sau ar fi o singură ieșire, respectiv domnul Grindeanu să își dea demisia și PSD-ul să revină în coaliție pe un nou acord, astfel încât partidele pro-europene să conducă țara până în aprilie anul viitor, când ar trebui schimbat Ilie Bolojan cu un prim-ministru propus de PSD. Despre asta e vorba. Nu ai soluție tehnică în acest moment, din păcate. Deci partidul meu a dus țara într-o situație foarte proastă”, a spus Constantin Toma, cunoscut pentru pozițiile sale critice față de actuala conducere a PSD.

Toma susține că, în cadrul turneului pe care conducerea centrală a PSD l-a făcut în teritoriu pentru a consulta filialele privind ieșirea de la guvernare, au fost mai mulți social-democrați care au spus că nu doresc ruperea coaliției

„În cuvântul meu am întrebat cum îl dăm afară pe Bolojan că nu e în partid la noi. A picat puciul din PNL și iată că suntem în această situație fără ieșire. Țara are un guvern care nu poate lua decizii”, a comentat primarul din Buzău.