Criza politică declanșată pe data de 5 mai prin demiterea guvernului Bolojan printr-o moțiune comună PSD – AUR va trebui închisă cât mai repede. Deja se face aproape o lună de când România este condusă de un guvern interimar, cu o capacitate administrativă redusă, cu un întreg aparat funcționăresc paralizat și cu o imagine externă de stat nefuncțional.
- articolul continuă mai jos -
Acest impas politic trebuie depășit urgent prin instalarea unui guvern votat în Parlament. Vom vedea puțin mai jos cu ce majoritate posibilă. Deși conducerea țării este asigurată de un premier și miniștri interimari, în realitate ei nu mai sunt considerați decidenți nici de către investitori, nici de către partenerii externi. Pentru asta este nevoie de un guvern cu puteri depline.
Din capul locului trebuie spus că strategia tergiversării n-a dat rezultatele așteptate. Așa cum anticipasem încă de la debutul crizei politice, președintele Nicușor Dan a temperat pe cât posibil consultările de la Cotroceni pentru a câștiga timp. A sperat, împreună cu liderii PSD, în tot acest interval scurs de la dărâmarea guvernului, că va reuși să ridice un val anti-Bolojan în PNL care să ducă în final la înlocuirea lui de la șefia partidului.









