Cheltuielile pentru apărare sunt estimate să ajungă la cel puțin 3% din produsul intern brut al statelor membre ale Uniunii Europene până în 2040, pe fondul escaladării provocărilor de securitate, care impun un efort bugetar sporit, arată studiul Deloitte “The Future of Defense 2040. Four scenarios for Europe’s future security architecture”. În 2025, bugetele de apărare ale statelor membre UE au ajuns la 2,1% din PIB (aproximativ 381 de miliarde de euro), potrivit celor mai recente date ale European Defence Agency.

Pe lângă creșterea cheltuielilor cu apărarea, o altă tendință identificată de studiu, având în vedere evoluția demografică, este criza de personal militar. Armatele profesioniste întâmpină deja dificultăți în atingerea efectivelor necesare, ceea ce va determina o regândire fundamentală a modelului de funcționare a acestora.

Automatizarea și inteligența artificială (artificial intelligence – AI) sunt, de asemenea, printre tendințele subliniate de studiu. AI va juca un rol central în eficiența operațională a forțelor de apărare, iar automatizarea are potențialul de a crește viteza și eficiența forțelor armate, însă liderii din domeniu analizează atent beneficiile integrării acestor tehnologii, în raport cu implicațiile etice și cu riscurile legate de dependența de furnizori externi de tehnologie.