Într-o singură zi, ministrul Ministrul USR interimar al Economiei și Digitalizării, Irineu Darău, a reușit să fie de trei ori influencer și nicio dată funcționar al statului român.
Prima dată, Darău a intervenit pe Facebook. A doua oară a apărut într-un scandal de proporții la TV. Așa se fac politici publice mai nou.
Guvernarea pe rețelele sociale
Pe contul său de FB, ministrul Darău l-a hiperbolizat prin atac pe Sebastian Ghiță, pe care l-a prezentat ca un stăpân abicuu al domeniului tech din România. Dacă după 10 ani de când a fugit, Ghiță mută din Serbia digitalizarea României precum calul pe o tablă de șah, atunci nu Ghiță e de vină. Statul român e de vină. ”Întăriți-vă statul, domnilor”, vorba unui alt fost celebru patron vechi de televiziune.
Și statul s-a întărit. Nu e un stat ideal, nici pe departe. Dar nici nu suntem în faza în care domenii din economie sunt conduse de cineva din Serbia. Una e ca Ghiță să spargă capete cu măciuca și mult mai greu e să construiască. Bătăușul de business e precum bătăușul din curtea școlii: îi sperie numai pe cei fricoși și șantajabili.














