O anchetă penală care o vizează pe E. Jean Carroll, fostă editorialistă a revistei ELLE, care l-a acuzat pe Donald Trump de agresiune sexuală, a fost deschisă de procurorii Departamentului de Justiție al SUA, au relatat miercuri seară mai multe agenții media, transmite Mediafax.

Această nouă ofensivă a administrației Trump împotriva uneia dintre acuzatoarele președintelui american vizează stabilirea dacă autoarea în vârstă de 82 de ani a mințit sub jurământ în timpul depozițiilor legate de cele două procese civile pe care le-a intentat împotriva președintelui, relatează CNN și New York Times, citând surse apropiate cazului, potrivit Le Figaro.

- articolul continuă mai jos -

Primul caz se referă la un presupus viol comis în 1996 într-o cabină de probă a unui magazin universal din New York, pentru care președintele a fost tras la răspundere civilă. Al doilea se referă la un proces pentru defăimare intentat după ce Donald Trump a negat agresiunea sexuală din 2019, proces câștigat de E. Jean Carroll. Donald Trump a făcut apel sau intenționează să facă apel în ambele cazuri, potrivit presei americane.

Potrivit CNN, procurorii se bazează pe o declarație sub jurământ făcută în 2022 de E. Jean Carroll, în care aceasta a declarat că nu a primit nicio finanțare externă pentru procedurile sale judiciare. Ulterior a ieșit la iveală că miliardarul Reid Hoffman a acoperit o parte din onorariile și cheltuielile avocaților, potrivit postului de televiziune. Departamentul de Justiție nu a comentat încă.