O comună din judeţul Braşov refuză să semneze contractul de asociere cu Consiliul Judeţean şi cu toate celelalte unităţi administrativ-teritoriale în vederea gestionării deşeurilor în mod integrat, printr-un sistem comun care va acoperi întreg judeţul, proiect pentru care urmează să fie depusă, în iunie, cerere de finanţare în vederea accesării unor fonduri europene, relatează Agerpres. CJ Braşov a anunţat, miercuri, că Părău este singura unitate administrativ-teritorială al cărei Consiliu Local refuză să aprobe contractul de asociere, conducerea acestuia atrăgând atenţia că această atitudine va atrage costuri suplimentare pentru cetăţenii tuturor satelor componente ale comunei.

- articolul continuă mai jos -

„În condiţiile în care 58 UAT-uri (din totalul de 59 existente în judeţul Braşov, incluzând aici şi Consiliul Judeţean) şi-au exprimat acordul să se asocieze pentru gestionarea în comun a deşeurilor şi doar Comuna Părău se opune, cetăţenii au dreptul legitim să ştie consecinţele acestei decizii. În cazul în care Consiliul Local Părău nu votează asocierea cu toate celelalte localităţi din judeţul Braşov, comuna va trebui să-şi gestioneze deşeurile singură, iar victime colaterale vor fi locuitorii ei, care pe viitor nu vor avea unde să-şi ducă gunoiul sau vor plăti tarife incomparabil mai mari faţă de toţi ceilalţi locuitori ai judeţului Braşov, (…) deşeurile produse în gospodăriile lor nu vor putea fi duse la viitoarele instalaţii de sortare şi tratare a deşeurilor. Gunoaiele produse de locuitorii din Părău, Grid, Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus vor rămâne pe străzi sau vor trebui transportate în alt judeţ pentru sortare şi tratare, ceea ce va însemna costuri imense pe care le vor plăti locuitorii”, se arată într-un comunicat remis de CJ Braşov.