Papa Leon al XIV-lea a fost printre primele personalități care au văzut noul supercar electric al Ferrari, într-un eveniment organizat la reședința de la Castel Gandolfo, unde constructorul italian și-a prezentat oficial intrarea în era electrică, relatează Euronews.com.
Modelul, denumit Ferrari Luce, a fost prezentat conducerii companiei și unui grup restrâns de invitați, în cadrul unei demonstrații tehnice în care au fost explicate noile sisteme de propulsie electrică și arhitectura vehiculului.
- articolul continuă mai jos -
Imaginile difuzate după eveniment îl arată pe Suveranul Pontif analizând mașina și interacționând cu inginerii Ferrari, într-un moment cu valoare simbolică pentru un brand asociat istoric cu motoarele termice și sunetul distinct al supercarurilor sale.
Pilotul de teste al companiei, Raffaele De Simone, i-a prezentat Papei funcțiile principale ale noului model și modul de operare al sistemului electric.











