„Așa cum în Evul Mediu erau doar două clase sociale principale — aristocrații, cei care aveau pământuri, și iobagii, cei legați de glie — acum, odată cu revoluția industrială determinată de Inteligența Artificială (…), vor exista „aristocrații epistemici”, cei care vor avea multă cunoaștere în cap și vor ști cum să întrebe agenții de Inteligență Artificială și cum să auditeze răspunsurile acestora, și vor exista „iobagii epistemici”, cei care, utilizând fără simț critic inteligența artificială, își vor face toate temele cu AI-ul și vor deveni complet dependenți de aceste instrumente”, spune profesorul Mircea Miclea în interviul acordat pentru emisiunea Știința 360, transmite Radio România Cultural.
- articolul continuă mai jos -
Mircea Miclea, prof. univ. dr. la Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost invitat sâmbătă, 23 mai a.c. să susțină o scurtă conferință la cea de-a zecea ediție a conferinței naționale „Alohomora! Cum deschidem mintea elevilor către învățare când ei se așteaptă la magie?”.
„Cei care vor utiliza ani la rând inteligența artificială fără discernământ vor ajunge niște „iobagi epistemici”, legați de glie. Nu vor avea mare valoare, pentru că, dacă le iei instrumentele, ei își pierd valoarea. De aceea, alegerea pe care o facem acum este esențială: vrem să devenim aristocrați epistemici sau vrem să devenim dependenți de tehnologie? (…) Putem învăța cu Inteligența Artificială, dar cunoașterea pe care noi o dobândim trebuie să fie în capul nostru, nu în inteligența artificială, mai ales pe domeniul de expertiză. Nimeni nu cred că ar merge la un medic care își ia cunoștințele în momentul consultației accesând un agent de inteligență artificială. Ar merge la un medic care are cunoașterea în mintea lui. Cel care are cunoștințele în cap știe cum să întrebe un agent de Inteligență Artificială, ce să întrebe și cum să evalueze răspunsurile pe care agentul inteligent le oferă pentru a rezolva o problemă într-un context dat (…). Inteligența artificială nu elimină nevoia de expertiză umană, ci o face și mai importantă”.












