Mai puțin bani recuperați pentru buget. La asta va duce anularea probelor din dosarele penale în care procurorii au apelat la sprijinul ofițerilor din poliția anticorupție. Măsura afectează nu doar anchetele de corupție investigate de parchetele naționale, ci și pe cele cu fraude europene ale Parchetului European condus de Laura Kovesi. România se confruntă cu „un risc sistemic de impunitate”, avertizează Parchetul European într-un răspuns pentru HotNews.
Este vorba despre anularea probelor din dosarele trimise în judecată, pentru că polițiștii DGA nu mai pot sprijini anchetele de corupție care nu vizează angajați ai MAI.
Procurorul european Cătălin Borcoman explică pentru publicul HotNews ce înseamnă aplicarea retroactivă a acestei decizii în dosarele Parchetului European.
El avertizează că România încalcă astfel tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Parchetul European anunță că sesizat Comisia Europeană.
















