Spectaculosul jaf comis la Muzeul Luvru în plină zi în octombrie 2025 va face obiectul unui film regizat de Romain Gavras şi al unui serial documentar care se va baza pe o carte-anchetă scrisă de trei jurnalişti, ce va fi lansată miercuri în librăriile franceze, a anunţat marţi editura Flammarion, informează Agerpres.

Drepturile de adaptare a cărţii „Main basse sur le Louvre” au fost cedate de editura Flammarion companiei de producţie Iconoclast pentru realizarea acelui lungmetraj, precum şi unui producător englez pentru realizarea serialului documentar.

- articolul continuă mai jos -

Nici titlul, nici data de lansare, nici numele actorilor din distribuţia filmului nu au fost deocamdată anunţate.

Cineastul Romain Gavras, în vârstă de 44 de ani, a realizat filme precum „Notre jour viendra” (2010), „The World Is Yours” (2018) şi „Athena” (2022). Romain Gavras este unul dintre cei trei copii ai celebrului cineast francez de origine elenă Costa-Gavras.