Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi prin reducerea expunerii la factorii de risc modificabili, subliniază reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) cu prilejul Săptămânii Europene de Luptă Împotriva Cancerului – 25-31 mai, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit specialiştilor, factorii de risc care cresc semnificativ probabilitatea de a dezvolta cancer sunt „bine cunoscuţi şi documentaţi”, printre aceştia numărându-se fumatul, consumul de alcool, alimentaţia nesănătoasă, supraponderalitatea şi obezitatea, sedentarismul, expunerea la factori de mediu nocivi.
„În ciuda progreselor ştiinţifice şi terapeutice din ultimele decenii, factorii de risc pentru cancer rămân foarte răspândiţi. De aceea, prevenţia – de la renunţarea la fumat şi consum de alcool, până la adoptarea unei alimentaţii echilibrate şi activitate fizică efectuată cu regularitate – rămâne cea mai eficientă modalitate de a reduce riscul de cancer. Este nevoie de responsabilitate individuală, dar şi de acţiune colectivă, pentru a crea un mediu care sprijină alegerile sănătoase”, sfătuiesc specialiştii.
În România trăiesc aproximativ 300.000 de persoane diagnosticate cu cancer, iar riscul de deces prin cancer înaintea vârstei de 75 de ani este de circa 14%.










