Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi, că scandalul din jurul fostului ministru al Culturii Demeter András se bazează pe o afirmaţie scoasă din context, fiind „o manipulare ordinară” şi a subliniat că acesta a avut un rol important în salvarea Radio Chişinău, care risca „să ajungă la ruşi prin interpuşi”, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„În 2010-2011, când era preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general al Radiodifuziunii, a făcut un lucru absolut senzaţional şi important. Aş spune patriotic, dacă nu ar fi acest cuvânt uzat. Fiindcă Radio Chişinău era într-o situaţie dificilă, iar Radio România l-a cumpărat şi a făcut foarte bine, altfel ajungea la ruşi, direct sau prin interpuşi. Şi, de aceea, eu cred că – am avut atunci discuţii cu el şi cu colegii din CA-ul de atunci şi noi l-am încurajat, l-am susţinut pe Andras să facă acest pas – şi a făcut foarte, foarte bine. Şi astăzi funcţionează sub această formă Radio Chişinău. A fost o anchetă în care acuzaţia era că statul a fost prejudiciat. Dosarul a fost închis”, a declarat Kelemen Hunor la Parlament.

El a adăugat că înregistrarea care a apărut în spaţiul public a fost făcută anul trecut, fiind publicată de un site din Maramureş – „o metodă tipică de a şantaja pe cineva”.