Cele mai mari măriri din sistemul bugetar vor fi oferite, susțin inițiatorii legii, celor aflați la început de carieră, cei care sunt în special tineri. De pildă, salariul de bază al unui profesor de învățământ preuniversitar aflat la început de carieră va crește de la 718 euro net până la echivalentul 840 de euro net, o mărire de 17%.

Articolul explică felul în care vor fi calculate salariile.

Exemplele sunt din sănătate, educație și din domenii diverse ale autorităților publice.

56% dintre angajații din sectorul public vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2027, în timp ce pentru ceilalți salariile vor rămâne în plată exact cum sunt, a anunțat luni ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Ministrul a prezentat proiectul noii legi a salarizării unitare din sectorul public.

12 grade salariale