Parcul Natural Văcărești, primul parc natural urban din România și cel mai mare spațiu verde compact din București, a marcat sâmbătă, 23 mai, zece ani de la declararea oficială ca arie protejată printr-un maraton de evenimente dedicate biodiversității urbane, naturii sălbatice și viitorului spațiilor verzi din București. Timp de aproape 12 ore, între 1.500 și 2.000 de persoane, potrivit unei estimări a Poliției transmise organizatorilor, au participat, pe parcursul întregii zile, la activitățile organizate în Parcul Natural Văcărești, fără ca zona să fie aglomerată într-un singur moment. Programul a inclus tururi ghidate, sesiuni de birdwatching, ateliere pentru copii, dezbateri despre infrastructura verde a Capitalei, activități de citizen science și explorări nocturne în cadrul cărora au fost studiați fluturi de noapte și alte specii active după lăsarea întunericului. Aleile au fost pline de copii veniți împreună cu grupuri de cercetași, iar tururile ghidate organizate pe parcursul zilei au adunat, potrivit organizatorilor, sute de participanți. Evenimentul „Zi-le de natură!” a fost organizat de Asociația Parcul Natural București împreună cu Administrația Parcului Natural Văcărești și Rețeaua pentru Natură Urbană. Seara s-a încheiat cu un concert unplugged în aer liber ținut de trupa Toulouse Lautrec.