Președintele american Donald Trump a afirmat, luni, că ar trebui să fie obligatoriu ca țări precum Qatarul, Pakistanul, Egiptul, Iordania și Turcia să adere în bloc la Acordurile Abraham, ca parte a eforturilor de a se ajunge la un acord de pace cu Iranul, scriu Reuters și AFP.

Trump a precizat, într-un lung mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, că a discutat sâmbătă cu liderii acestor țări, precum și cu Arabia Saudită și cu Bahrainul, care au semnat deja Acordurile Abraham – un set de înțelegeri menite să normalizeze relațiile cu Israelul.

Astfel, liderul american a îndemnat țările cu populație majoritar musulmană, în special Qatarul și Pakistanul, să-și normalizeze relațiile cu Israelul în cadrul așteptatului acordul de pace privind Iranul.

„Am afirmat că, după toate eforturile depuse de Statele Unite pentru a încerca să pună cap la cap acest puzzle foarte complex, ar trebui să fie obligatoriu ca toate aceste țări, cel puțin, să adere simultan la Acordurile Abraham”, a scris Trump în postarea lui de pe Truth Social.

El a adăugat că aceste țări ar fi onorate să aibă Iranul ca parte a acordurilor odată ce se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului.