O echipă internațională de cercetători a identificat în Grecia unele dintre cele mai vechi unelte de mână din lemn descoperite până în prezent, o descoperire care ar putea modifica semnificativ înțelegerea evoluției tehnologice a primilor oameni, relatează Science Daily.
Artefactele, vechi de aproximativ 430.000 de ani, indică faptul că prelucrarea lemnului era practicată cu cel puțin 40.000 de ani mai devreme decât estimările anterioare.
- articolul continuă mai jos -
Uneltele au fost găsite în situl arheologic Marathousa 1, din regiunea Peloponez. Cercetarea a fost realizată de specialiști de la University of Reading, alături de parteneri din Germania și alte state europene, iar rezultatele au fost publicate în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences.
Arheologii au identificat două obiecte din lemn atent prelucrate. Primul, realizat din arin, prezintă urme clare de modelare și utilizare și ar fi putut fi folosit ca băț pentru săpat în solul umed din apropierea unui lac antic. Al doilea obiect, mai mic, din salcie sau plop, poartă urme de cioplire.







