Mihai Dinu, realizatorul matinalului de weekend de la Europa FM, și-a anunțat plecarea de la post după cinci ani de colaborare. Jurnalistul și-a explicat decizia prin nevoia de odihnă și de timp cu familia, potrivit PaginadeMedia.

„Mi-am imaginat momentul ăsta cât mai târziu în timp, dar a venit. Momentul să închid microfonul la Europa FM”, a fost mesajul publicat de Mihai Dinu, duminică, pe Facebook.

Realizatorul emisiunii „Bună dimineața, Europa!”, difuzată în fiecare sâmbătă și duminică, spune că decizia vine după ani în care și-a început weekendurile în zori de zi, în studioul de radio.

„Hai să fim sinceri, trezitul la ora 5:00, weekend după weekend, este un efort care te consumă treptat. Sâmbăta şi duminica ar trebui să fie cu linişte, dar pentru mine au însemnat mereu lumina roşie din studio şi adrenalina matinală”, a scris Dinu.

Omul de radio Mihai Dinu (sursa foto: Facebook/Mihai Dinu)