Doi adolescenţi au fost amendaţi cu câte 1.500 de lei pentru vandalism, după ce au distrus cu desene tip graffiti diverse suprafeţe din Parcul Arheologic, autorităţile trăgând un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului situaţiilor de acest fel, a informat, luni, Primăria Constanţa, transmite Agerpres.
Municipalitatea atrage atenţia asupra creşterii numărului de acte de vandalism de tip graffiti, constând în inscripţionarea neautorizată a clădirilor, a mobilierului urban şi a altor bunuri publice sau private – fapte care afectează grav imaginea oraşului şi generează costuri semnificative de refacere.
- articolul continuă mai jos -
„În această perioadă, poliţiştii locali au intensificat acţiunile de patrulare şi monitorizare. Reamintim că toate costurile aferente remedierii pagubelor sunt suportate de persoanele responsabile, iar în cazul minorilor, de către părinţi sau reprezentanţii legali”, se mai spune în comunicatul transmis de Primăria Constanţa.
Conform sursei menţionate, weekend-ul trecut, lucrătorii Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa au depistat în Parcul Arheologic doi minori, în vârstă de 16 ani, în timp ce realizau desene de tip graffiti pe suprafeţe aparţinând domeniului public.










