Cazările din Cluj-Napoca revin în centrul atenției în perioada Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), după ce o utilizatoare TikTok din București a postat un clip în care critică nivelul ridicat al prețurilor practicate pe platformele de tip Airbnb, relatează Actual de Cluj.

În postare, tânăra povestește experiența căutării unei locuințe pentru perioada TIFF, susținând că a întâlnit oferte considerate „exagerate” în zona centrală a orașului.

- articolul continuă mai jos -

Este vorba despre apartamente cu una sau două camere, baie și bucătărie, unele recent renovate și mobilate modern, pentru care prețurile ar fi ajuns, potrivit acesteia, la câteva mii de lei pentru câteva nopți de cazare.

Un apartament cu 2 camere mici, o baie cu cadă și un hamac montat într-un dintre încăperi, cu mobilă nouă dar cu o bucătorie foarte mică, „The Doctor s Cave” ajunge să coste pentru trei persoane în perioada 12.06.2026-21.06.2026 (9 nopți), aproape 24.000 de lei.