Bunia, capitala provinciei Ituri, epicentrul noii epidemii de Ebola declarate pe 15 mai în estul Republicii Democrate Congo (RDC), se confruntă cu această criză gravă pe fondul negării, tensiunii sociale, conflictului armat şi lipsei de resurse medicale, relatează duminică EFE, transmite Agerpres.
Boala se răspândeşte cu repeziciune şi, conform celor mai recente date de la guvernul congolez, a provocat deja 204 decese „probabile” şi 867 de cazuri „suspecte”.
- articolul continuă mai jos -
Bunia are aproape 693.000 de locuitori, printre care se numără şi cei care „nu cred pe deplin” în acest focar, al 17-lea care loveşte RDC, potrivit lui Jean Mari Ezadri, coordonatorul adjunct al societăţii civile din oraş, care a vorbit la telefon cu EFE. „În comunitate, în special în rândul sectoarelor mai puţin educate ale societăţii, mulţi nu cred pe deplin în asta.
Profund ataşată tradiţiilor şi religiei, o parte a populaţiei crede că totul este o invenţie”, a deplâns Ezadri.















