Noul premier ungar Peter Magyar a declarat sâmbătă că negocierile cu Comisia Europeană asupra deblocării fondurilor europene îngheţate de executivul comunitar ca represalii împotriva predecesorului său Viktor Orban „progresează bine” şi că urmează să semneze joi la Bruxelles un acord prin care vor fi eliberate aceste fonduri alocate Ungariei, relatează Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

În această declaraţie, acordată postului de televiziune RTL, Peter Magyar a mai menţionat că a discutat şi a făcut schimb de scrisori pe această temă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Detaliile acordului vor fi anunţate joi, a asigurat noul premier ungar, transmite Agerpres.

Ursula von der Leyen a afirmat anterior că noul guvern ungar că trebuie să ia decizii rapide pentru reforme înainte să poată fi deblocate fondurile europene îngheţate de Bruxelles în timpul guvernării lui Viktor Orban.

„O muncă rapidă trebuie făcută pentru restaurare, realinere şi reforme. Restabilirea statului de drept. Realinierea la valorile noastre europene comune. Şi reforme, pentru a debloca oportunităţile oferite de investiţiile europene”, a indicat preşedinta Comisiei Europene.