Jandarmeria și Poliția sunt în alertă maximă sâmbătă din cauza concertului rapperului belarus Max Korj, programat în această seară la Arena Națională, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Mii de fani din tot spațiul ex-sovietic și de limbă slavă au ajuns la București în ultimele zile și au apărut deja actele de violență, dat fiind că multe dintre concertele sale atrag fani extremi. Jandarmeria a montat deja garduri și coridoare de acces spre arena națională pentru a preveni eventualele violențe.

- articolul continuă mai jos -

Autorităţile au luat măsuri sporite de securitate în jurul Arenei Naţionale din Capitală, pentru a preveni apariţia unor incidente cu ocazia concertului rapperului belarus Max Korzh, la faţa locului fiind prezente echipaje ecvestre de intervenţie ale Jandarmeriei, câini specializaţi în detectarea materialelor explozive, drone şi un elicopter pentru supraveghere aeriană, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana Maria Burchi, a declarat sâmbătă că fani din peste 50 de ţări sunt aşteptaţi la concert, iar autorităţile au luat toate măsurile de securitate în jurul stadionului.

„În mai puţin de o oră, Arena Naţională va primi peste 42.000 de participanţi la concertul artistului Max Korzh. Structurile MAI au dispus măsuri integrate de ordine publică pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă a tuturor participanţilor. Specificitatea acestui eveniment constă în caracterul său internaţional, fiind prezenţi participanţi din peste 50 de state. Jandarmeria şi Poliţia au organizat acţiuni preventive încă de zilele trecute, în cele mai importante puncte din Capitală. Au fost realizate materiale informative cu recomandări în mai multe limbi, postate pe canalele instituţionale”, a explicat Ana Maria Burchi.