Premierul Ilie Bolojan a anunțat sâmbătă într-o postare pe Facebook faptul că Executivul a aprobat un memorandum în privința centralei electrice pe gaz de la Iernut, un proiect strategic de 430 MW care trenează de mai bine de un deceniu.
Prin acest act, Guvernul reconfirmă caracterul de interes public major și de „extremă urgență” al investiției, oferind companiei Romgaz pârghiile legale pentru a finaliza lucrările blocate.
- articolul continuă mai jos -
Principala modificare adusă de memorandum este preluarea rolului de antreprenor general de către Romgaz. Decizia vine ca urmare a blocajului generat de firma spaniolă Duro Felguera, care a abandonat proiectul pentru a doua oară după ce a intrat în proces de faliment.
Statutul de urgență extins pe întreaga durată a lucrărilor rămase permite Romgaz să încheie contracte directe cu cei aproximativ 50 de foști subcontractanți ai firmei spaniole.













