Economistul Daron Acemoglu, laureat al premiului Nobel în 2024, a acordat un interviu cititorilor HotNews. Economistul explică de ce crede că România are o oportunitate: să-și construiască un rol în domeniul Inteligenței Artificiale.
„Nu cred că suntem complet neputincioși în fața miliardarilor din tech și a Chinei, care stabilesc acum direcția pentru viitorul inteligenței artificiale”, spune Acemoglu.
„Sunt foarte puternici în acest moment, dar sunt atât de puternici tocmai pentru că noi le-am permis să devină astfel”.
„Problema principală pentru țările mici, ca România, e să nu rămână în urma acestor transformări și să-și creeze nișa lor”
„Regimul lui Ceaușescu a fost unul dintre cele mai rele din Europa de Est. A fost, deci, o moștenire foarte grea de la care s-a pornit. Așa că, la un moment dat, trebuie să recunoaștem și ce a reușit România să realizeze”, spune laureatul Nobel pentru economie.













