Circulaţia feroviară este întreruptă, vineri seara, pe intervalul Izvoru Oltului – Izvoru Mureşului – Voşlobeni, din cauza unui copac care a căzut pe locomotiva unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, transmite Agerpres.

Acest incident a dus la avarierea ambelor pantografe ale vehiculului feroviar şi, în consecinţă, la scoaterea de sub tensiune a liniei de contact.

- articolul continuă mai jos -

„Ţinând cont de faptul că în zona menţionată este linie simplă (un singur fir de circulaţie), circulaţia feroviară este momentan blocată, până la retragerea locomotivei din gabarit şi repunerea sub tensiune a liniei de contact. Momentan este afectată circulaţia trenurilor 1645 şi 1543, iar în funcţie de momentul reluării circulaţiei, există posibilitatea să fie afectate şi alte trenuri de călători. Asigurăm publicul călător că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru soluţionarea situaţiei din zona afectată şi reluarea circulaţiei feroviare cu tracţiune electrică în condiţii normale şi de siguranţă”, se precizează în informarea CFR SA.