O serie de măsuri privind combaterea fenomenului de violenţă în şcoli, între care monitorizarea audio-video şi interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor, se află în dezbatere publică, la Camera Deputaţilor, fiind prevăzute într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr.198/2023, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Scopul iniţiativei este creşterea siguranţei în mediul şcolar şi combaterea oricărei forme de violenţă la nivelul unităţilor de învăţământ, au transmis iniţiatorii.
Conform expunerii de motive, măsurile propuse reprezintă un imperativ, în condiţiile în care se constată o creştere „alarmantă” a violenţei în mediul şcolar şi o diversificare a formelor de agresiune, de la violenţă fizică şi verbală, până la bullying cibernetic şi cultural.
„În prezent, Legea nr.198/2023 nu oferă cadrul normativ necesar pentru acordarea de consiliere psihologică preşcolarilor/şcolarilor care se află în situaţii de risc. De asemenea, monitorizarea audio-video a unităţilor de învăţământ este sporadică şi, în multe situaţii, împiedicată de acordul beneficiarilor secundari. Mai mult decât atât, utilizarea necontrolată a telefoanelor, inclusiv în pauze, alimentează fenomenul de cyber-bullying şi distrage atenţia elevilor de la interacţiunea socială sănătoasă, precum şi de la procesul de învăţământ”, susţin deputaţii în document.







