Un britanic și-a îmbunătățit vineri propriul record pe Everest și a înregistrat cea de-a 20-a ascensiune pe cel mai înalt vârf din lume, în timp ce doi alpiniști indieni și-au pierdut viața pe munte, ridicând numărul victimelor din acest sezon la cinci, au declarat reprezentanții autorităților de turism montan, potrivit Reuters.
Kenton Cool, în vârstă de 52 de ani, a escaladat vârful de 8.849 de metri înainte de răsărit și se afla în coborâre spre taberele de la altitudini mai joase. Se preconizează că va ajunge la tabara de bază în weekend, au spus organizatorii expediției sale.
Între timp, un alpinist indian a murit la Tabara II si altul la Hillary Step, a declarat Nivesh Karki, reprezentant al companiei organizatoare a expediției, Pioneer Adventure. Ambii urcaseră pe vârf joi, dar au murit în timpul coborârii, a spus el vineri.
Hillary Step este situat sub vârf, in „zona morții”, numită astfel din cauza nivelului periculos de scăzut al oxigenului natural.
Nu este clar deocamdată de ce au murit cei doi. „Un cadavru se află la o altitudine foarte mare și încercăm să aducem al doilea cadavru din tabăra II”, a declarat Karki pentru Reuters.











