Şansa dezvoltării turismului în regiunea Oltenia de sub Munte – geoparc aspirant UNESCO – constă în resursele locale distinctive de care dispune şi în atragerea unor turişti dispuşi să cheltuiască mai mult în zonă, consideră Cristi Pitulice, consultantul în turism al Asociaţiei Kogayon, care zilele acestea desfăşoară la Băile Govora evenimentul dedicat antreprenorilor locali din industria ospitalităţii – Oltenia Travel Forum, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentantului Kogayon, regiunea din judeţul Vâlcea este în momentul de faţă codaşa clasamentului în ceea ce priveşte destinaţiile turistice din România, cu un număr sub 2.000 de vizitatori străini anual, însă are un ritm mai rapid de creştere a vizibilităţii pe plan internaţional comparativ cu alte destinaţii mai noi din ţară.

„Oltenia de sub Munte din punct de vedere turistic este într-un stadiu incipient, emergent ca atare, pentru că este o destinaţie turistică nouă după standardele turismului. Ca atare, ea ca destinaţie, ca brand Oltenia de sub Munte, are doar patru ani. Partea bună este că vine foarte repede din urmă şi iată că a ajuns în zona aceasta emergentă după patru ani în condiţiile în care în zona emergentă noi mai avem nişte destinaţii precum Ţara Făgăraşului sau Ţara Haţegului, care sunt acolo de vreo zece ani. Suntem în urmă, dar ne mişcăm destul de repede şi comunităţile încep să adere la ideile noastre şi probabil că în trei – patru ani Oltenia de sub Munte va fi o destinaţie turistică consolidată”, a declarat Pitulice, joi, la deschiderea Oltenia Travel Forum.