Un segment din scara în spirală originală a Turnului Eiffel a fost vândut joi la licitație, la Paris, pentru peste 450.000 de euro, potrivit Reuters.

Cumpărătorul, prezent în sala de licitații, a intrat în posesia unei porțiuni de scară cu 14 trepte, înaltă de aproximativ 2,7 metri și cântărind 1,4 tone. Piesa datează din 1889, anul în care a fost finalizat celebrul monument care domină centrul Parisului.

„Când cumperi o parte din Turnul Eiffel, cumperi și o bucată din Paris, cu toată încărcătura simbolică și imaginarul pe care le reprezintă”, a spus Sabrina Dolla, directoarea departamentului de design Art Deco al casei de licitații Artcurial Paris.

În urmă cu peste 40 de ani, o parte din scara originală a Turnului Eiffel a fost demontată și împărțită în mai multe segmente, care au fost apoi vândute. Scara a fost înlocuită de lifturi.

Segmentul licitat joi a fost adjudecat pentru 450.160 de euro, de trei ori peste estimarea inițială, care îl evalua între 120.000 și 150.000 de euro.