Fugarul Sebastian Ghiță s-a autodenunțat ca ”propagandist rus prin proxy” chiar în cele zece puncte postate ieri pe Facebook, în care încearcă să convingă opinia publică că nu este. Ghiță a făcut precizările în contextul dezvăluirilor făcute de jurnaliștii armeni. În analiza discursului său, am apelat în special la armele indicate de Sebastian Ghiță ca fiind viitorul: companiile americane de inteligență artificială.

- articolul continuă mai jos -

Portalul FIP.am (Fact Investigation Platform) din Armenia a publicat pe data de 16 mai o amplă investigație pe baza unor comunicări între administrația prezidențială din Rusia și agenți ruși implicați în operațiuni de propagandă și manipulare în Europa. Într-o comunicare din 24 aprilie 2025 dintre un agent rus identificat printr-un nume de cod „Edward Bernays” și Sofia Zaharova, șefă de departament în cadrul Administrației Prezidențiale de la Kremlin, apare menționat numele lui Sebastian Ghiță.

Mai jos, postarea lui Sebastian Ghiță, urmată de analiza ei realizată cu instrumente AI:

Resping toate aceste afirmații false despre legăturile mele cu Putin și Kremlinul, făcute de agenții sorosiști (numele agenților de informații nu se transmit în clar). Minciunile și invențiile forțate de presa sorosistă sunt inutile.