Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îl acuză pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că a acționat „iresponsabil” prin atacarea la Curtea Constituțională a României a ordonaței de urgență dată de Guvernul Bolojan privind începerea programului european SAFE, prin care ar urma să fie finațate inclusvi proiecte majore de infrastructură, precum porțiuni din autostrăzile A7 și A8 din Moldova.

HotNews i-a solicitat un punct de vedere șeful PSD, Sorin Grindeanu, însă până la publicarea acestei știri nu a răspuns.

„Prin acest demers pur politicianist, Sorin Grindeanu pune în pericol direct o finanțare vitală de 4,2 miliarde de euro destinată mobilității militare, dar și dezvoltării regionale și transfrontaliere, fonduri vitale securizate pentru finalizarea autostrăzilor A7 (Autostrada Moldovei) și A8 (Autostrada Unirii)”, a transmis asociația printr-un comunicat de presă.

ONG-ul susține că deschiderea conflictului juridic înainte de termenul limită pentru semnarea ccontractele, 31 mai 2026, este „un sabotaj la adresa uneia dintre cele mai defavorizate regiuni ale țării”.

„Orice întârziere generată de această sesizare blochează semnarea contractelor și atragerea acestor miliarde de euro, ducând la pierderea definitivă a banilor. Axele rutiere A7 – A8 nu sunt mofturi electorale, ci urgențe strategice naționale și europene. Să sacrifici dezvoltarea și siguranța a milioane de cetățeni din estul țării pentru mize de partid este un act de cinism politic extrem”, a subliniat asociația.