Prim-ministrul Rumen Radev a pus condiția ca SUA să renunțe la vize pentru bulgari dacă doresc ca avioanele cisternă ale Forțelor Aeriene Americane să rămână pe Aeroportul „Vasil Levski”, transmite Mediapool, citată de Rador. Radev a spus că a discutat subiectul într-o convorbire telefonică cu președintele Donald Trump și, înainte de asta, și cu secretarul pentru apărare, Pete Hegseth, dar din explicațiile sale nu a fost clar dacă și-au declarat disponibilitatea de a se conforma cu solicitarea premierului bulgar.
- articolul continuă mai jos -
Avioanele cisternă militare, care au sprijinit războiul Statelor Unite ale Americii și Israelului împotriva Iranului, au permisiunea de a rămâne în Bulgaria până la sfârșitul lunii, iar guvernul se așteaptă ca Washingtonul să solicite o prelungire a acestui termen.
„În acest sens, ieri am avut o convorbire telefonică cu secretarul pentru apărare al SUA, Pete Hegseth, iar apoi și cu președintele Trump. În conversația mea cu președintele SUA, am ridicat insistent problema renunțării la regimul de vize pentru cetățenii bulgari în SUA și mă aștept ca această problemă să fie luată în considerare urgent”, a explicat Radev. La începutul acestei luni, SUA au evidențiat în mod special Bulgaria pentru sprijinul său.












